Traian Vuia

(o personalitate românească care a avut un impact asupra umanității)

Traian Vuia (n. 17/30 august 1872, Surducu Mic, judeţul Timiş – d. 2 septembrie 1950) a fost un inventator român, pionier al aviaţiei la nivel internaţional, membru al Academiei Române din 27 mai 1946. A inventat primul avion cu mijloace proprii de propulsie, cu care a efectuat primul zbor din istoria omenirii, ridicându-se de la sol prin mijloacele proprii ale aparatului (1906).
Dintre primii inventatori români din domeniu, Traian Vuia, s-a bucurat de recunoasterea rezultatelor activităţii sale, chiar dacă multa vreme prioritatea în realizarea zborului mecanic i-a fost atribuită brazilianului (naturalizat francez) Alberto Santos-Dumont; (1873-1932).

BIBLIOGRAFIE

Traian Vuia s-a născut în 1872 în satul Surducu Mic (parte a fostei comune Bujoru, astăzi Traian Vuia, judeţul Timiş) din (fostul comitat) Caraş-Severin, fost în Austro-Ungaria, în prezent în România. Părinţii săi au fost preotul Simion Popescu şi Ana Vuia; aceasta fiind cea de-a doua lui soţie. A urmat cursurile primare la Bujor (azi Traian Vuia) şi Făget. Între 1884 şi 1892 a urmat Liceul Romano-Catolic din Lugoj. La Lugoj a petrecut mult timp în mijlocul familiei lui Coriolan Brediceanu, care-l va sfătui, ajuta şi încuraja mai târziu în cariera sa.

Traian Vuia dovedeşte de când urma cursurile primare, şi apoi secundare, o atracţie irezistibilă şi o predilecţie pentru mecanica aplicată şi de fizică. La zece ani asistă la primele manifestări cu caracter aviatic, iar micul Traian Vuia dezvoltă o pasiune pentru zmeie. El urmăreşte atent detaliile lor şi încearcă să construiască altele mai perfecţionate.

Ajuns la liceu, Traian Vuia îşi însuşeşte noţiuni de fizică şi mecanică şi nu se mai mulţumeşte să construiască zmeie, ci încearcă să explice ce se petrece în jurul aparatului, forţele care acţionează la lansarea şi menţinerea lui în aer, condiţiile de echilibru, etc. Voia să înţeleagă zborul şi, mai ales, voia să mânuiască zmeie, să le facă a se mişca în văzduh după propriul gând. A absolvit Liceul Romano-Catolic din Lugoj cu calificativul „eminent”.

După absolvirea bacalaureatului în 1892, Traian Vuia pleacă la Budapesta pentru a se înscrie la Politehnică. A urmat pentru un an cursurile Politehnicii, secţia mecanică, la seral. Neavând destui bani, se va înscrie la Drept şi va practica în birouri de avocatură din Banat pentru a-şi putea asigura mijloacele de trai. Astfel o bună parte din studenţia lui Vuia este deviată de la adevăratele lui aspiraţii şi aptitudini. Tânărul reuşeşte însă şi în domeniul ştiinţelor juridice. La 6 mai 1901 Traian Vuia îşi ia doctoratul în Ştiinţe Juridice cu teza: „Militarism şi industrialism, regimul de Status şi contractus”.

După terminarea facultăţii Traian Vuia se întoarce la Lugoj. Aici continuă să studieze problema zborului uman şi începe să-şi construiască primul aparat de zbor, pe care-l numeşte aeroplan-automobil. Din cauza lipsurilor financiare, nu reuşeşte să-şi ducă la capăt proiectul şi decide în schimb să plece la Paris, în iulie 1902. Vuia spera că aici va găsi pe cineva interesat să-i finanţeze proiectul, mai ales a pasionaţilor de aerostate însă s-a lovit de mult scepticism asupra ideii că o maşină zburătoare cu o densitate mai mare decât cea a aerului ar putea zbura. Vuia merge la Victor Tatin, un cunoscut teoretician care construise în 1879 un model experimental de aeroplan.
Tatin este imediat interesat de proiect dar încearcă şi să-l convingă pe Vuia că nu este nimic de făcut pentru că-i lipseşte un motor adecvat şi este instabil. Traian Vuia însă continuă să-şi promoveze proiectul şi-l trimite Academiei de Ştiinţe de la Paris pe 16 februarie, 1903, prezentând posibilitatea de a zbura cu un aparat de zbor mai greu decât aerul cât şi procedura de decolare. Academia îi respinge proiectul cu motivaţia că ar fi prea utopic, cu menţiunea că: Problema zborului cu un aparat care cântăreşte mai mult decât aerul nu poate fi rezolvată şi nu este decât un vis.
În ciuda acestor obstacole, Traian Vuia nu renunţă la proiect şi se înscrie pentru un brevet, acordat pe 17 august 1903 şi publicat pe 16 octombrie 1903. Invenţia brevetată se numeşte aeroplan automobil.

Un al doilea experiment de zbor a fost realizat pe 6 mai 1906. Vuia făcea experimente cu diferite unghiuri de incidență când aripa stângă s-a îndoit aproape vertical. Experimente de zbor similare au avut loc și pe 24 iunie, 1 iulie. Toate aceste experimente și preocupările legate de rezultate au fost comunicate în scrisoarea sa din 8 iulie 1906 către „L’Aerophile” (Comisia de Aeronautică) a Academiei de Științe din Paris. Pe 19 august Vuia a zburat la o înălțime de aproximativ 2,5 metri, timp de aproximativ 24 de metri, după care aparatul s-a lovit de sol, deteriorând elicea, o roată și un amortizor, ceea ce avea să întârzie încercările sale de îmbunătățire a avionului său. La șase luni după primul zbor al lui Vuia, un alt pionier al aviației – Santos-Dumont – a reușit o încercare similară; el este uneori citat ca fiind primul care a zburat folosind doar instalațiile de la bord, deoarece zborul său a fost controlat oficial. Dar Vuia zburase de multe ori înainte: 18 martie, 24 iunie la Issy-les-Moulineaux (tot în Franța), 1 iulie, 5 iulie, 14 iulie, 12 august, 19 august etc.

În timpul primului război mondial, Traian Vuia a lucrat pentru armata franceză, în cadrul Serviciului de invenţii, contribuind la perfecţionarea aviaţiei militare aliate. A redactat mai multe manifeste destinate soldaţilor de naţionalitate română, cehă, slovacă, sârbă etc. din rândul armatei austro-ungare. În primăvara anului 1918 a fost unul dintre iniţiatorii Comitetului Naţional Român din Transilvania, militând pentru unirea Ardealului cu România. În cadrul aceluiaşi Comitet, a organizat la Paris aniversarea a şaptezeci de ani de la revoluţia de la 1848.
După terminarea primului război mondial a călătorit în România de două ori, în anul 1932 şi în anul 1934. Abia după terminarea celui de-al doilea război mondial se va întoarce definitiv din Franţa în România, unde va muri la data de 2 septembrie 1950, la Bucureşti. Este înmormântat la Cimitirul Bellu.

ACTIVITATEA PROFESIONALĂ ȘI INVENȚII

A proiectat prima mașină zburătoare

Vuia și-a finalizat studiile despre zborul uman și a proiectat prima sa mașină zburătoare pe care a numit-o „avionul-car”. A încercat să construiască această mașină la Lugoj, dar, pentru că nu avea niciun ajutor material, a decis să plece la Paris. La 1 iulie 1902 a sosit la Paris. Vuia spera că la Paris – considerat la acea vreme centrul lumii aeronautice – va găsi pe cineva interesat de proiectul său. Vuia l-a rugat pe profesorul Tatin să îi susțină proiectul, dar Tatin, cunoscut ca un foarte bun teoretician și experimentator, i-a reproșat lui Vuia că mașina zburătoare pe care o propunea nu avea un motor adecvat (lucru acceptat de toți constructorii de mașini zburătoare din acea vreme) și că avea o singură elice, în timp ce toate modelele de avion care zburaseră până atunci aveau două elice paralele care se roteau în sensuri opuse (din motive de stabilitate). Cu toate acestea, Vuia a continuat să își susțină proiectul și l-a prezentat Academiei de Științe din Paris la 16 februarie 1903, cu titlul „Proiect de aeroplan-car”.

Vuia a construit cel de-al doilea motor care a funcționat pe o mașină zburătoare
Cel de-al treilea motor a fost cel al lui Vuia. Acesta a fost al doilea motor din lume care a funcționat pe o mașină zburătoare (motorul lui Vuia este expus la Paris, la Muzeul Aerului, o copie a acestuia fiind la București, la Muzeul Militar Central). Elicea mașinii zburătoare a lui Vuia a fost construită de Tatin, care, văzând că avionul lui Vuia devine realitate, a decis să-l ajute. Elicea a fost singura parte a avionului construită de Tatin. În timp ce își construia avionul, Vuia a primit vizitatori precum George Besancon, Santos-Dumont etc., personalități cunoscute în domeniul aviației. Cei mai mulți dintre ei au fost șocați de faptul că Vuia a adoptat o soluție monoplan pentru avionul său, deoarece toate avioanele care zburaseră până atunci fuseseră construite după ideea biplanului Lilienthal-Chanute.
Argumentul lui Vuia a fost că s-a inspirat din natură (el obișnuia să spună: „Nu am văzut niciodată o pasăre cu mai mult de două aripi”). De asemenea, erau îngrijorați pentru că aparatul lui Vuia avea o singură elice, astfel încât stabilitatea avionului era dificil de menținut.

Avionul „Vuia 1”

Avionul „Vuia 1” a fost construit complet în decembrie 1905. Acum Vuia trebuia să aleagă un loc potrivit pentru a-și testa aparatul; a găsit o câmpie numită Montesson, în apropiere de Paris, unde nu putea fi deranjat de spectatori. Primele sale experimente au început în decembrie 1905. În această perioadă și-a folosit mașina doar ca automobil; aripile nu au fost montate pe ea. După ce a devenit un pilot foarte bun pentru „mașina” sa, Vuia a transformat-o în ceea ce el a numit „avion-car” prin adăugarea aripilor. În această configurație, mașina a fost folosită în continuare doar ca automobil, până când a putut atinge în siguranță o viteză de 40 km/oră fără a folosi motorul la capacitate maximă. Până atunci, nimeni, cu excepția unuia dintre oamenii care îl ajutase la construirea mașinii, nu a asistat la aceste experimente.

„Vuia 1” a zburat la o înălțime de 1 metru

În februarie, după ce au auzit de succesele lui Vuia, mai multe persoane – inclusiv George Besancon și alții – i s-au alăturat pentru a asista la încercări. În cursul lunii februarie, multe ziare din Franța au început să consacre spații mari mașinii lui Vuia. Considerând că vremea era suficient de caldă, Vuia a decis să facă prima sa încercare de zbor la 18 martie 1906. A decis să facă încercarea după-amiaza, așa că la ora 15.00 a pornit motorul. În câteva minute, aparatul său a început să se miște. După o mișcare accelerată (aproximativ 50 de metri), „Vuia 1” a părăsit solul și a zburat la o înălțime de aproximativ 1 m. După aproximativ 12 m de zbor, au apărut unele probleme cu motorul, astfel că elicea s-a oprit și „Vuia 1” a aterizat.
Vuia nr. II a fost un nou model de avion, prevăzut cu aripi pliabile şi un motor „Antoinette” de 25 CP. Cu acest aparat Vuia a zburat de mai multe ori, ultimul din aceste zboruri a fost efectuat în 17 iulie 1907, la Bagatelle, pe o distanţă de 70 m. Acest avion a fost expus la primul Salon aeronautic de la Paris.

ACTIVITĂȚI SOCIALE ȘI POLITICE

Din iniţiativa lui Traian Vuia, la 30 aprilie 1918, a fost constituit la Paris „Comitetul Naţional al Românilor din Transilvania”, o organizaţie care milita pentru unirea Ardealului cu România. Comitetul a editat şi o revistă, „La Transylvanie”, la care a colaborat şi Traian Vuia cu mai multe articole. Vuia a publicat articole, pe aceeaşi temă şi în revista „La nation tchèque”. A fost însă foarte critic asupra modului în care s-a înfăptuit unirea Ardealului cu Transilvania[1], considerând o mare greşeală lipsa negocierii unirii provinciei cu Regatul Român, care să fi apărat interesele ardelenilor şi să fi permis cu timpul o „occidentalizare” a României şi nu vice-versa, o „balcanizare” a Transilvaniei.

În timpul celui de-al doilea război mondial Vuia a făcut parte din mişcarea de rezistenţă din Franţa şi a fost ales preşedinte al primului comitet legal al „Frontului Naţional Român”, unde a depus o muncă asiduă şi a publicat o serie de articole în „La Roumanie Libre”.